Dificultăţi cu vederea
Vederea este abilitatea de a vedea.
Dificultati cu vederea - ajustari pentru practica
Vederea este abilitatea de vedere şi acuitate vizuală, este centrul de vedere al individului, vederea pe care o folosim pentru a vedea în detaliu.
Dificultăţile de vedere pornesc de la orbirea totală la condiţii precum vederea prin tunel, vederea dublă şi înceţoşată şi vederea fără culori. Unele persoane pot avea probleme cu diferite niveluri de lumină, au probleme cu judecarea vitezei şi distanţei, sau o iritare a ochiului cauzată de lumină puternică. Numai 18% din persoanele care au dificultăţi vizuale sunt clasificate ca fiind total oarbe, majoritatea acestor persoane pot distinge întunericul de lumină. Unele persoane se pot naşte cu dificultăţi vizuale, altele au probleme cu vederea în urma unei boli sau accident şi acestea pot afecta modul în care persoanele abordează şi se adresează dificultăţii lor. Este important de ştiut că nu toate persoanele oarbe folosesc Braille.
Cele mai multe informaţii în timpul unui curs sunt oferite în mod vizual, astfel că cei cu dificultăţi vizuale pot fi într-un dezavantaj important. Dificultăţile se pot întâlni în:
- Accesarea materialului cursului — materiale, slide-uri, materiale imprimate, diagrame, observarea practică, materiale on-line etc.;
- Folosirea bibliotecii — găsirea, adunarea şi returnarea cărţilor;
- Luarea de notiţe;
- Lucrul practic şi excursii pe teren — înregistrarea observaţiilor;
- Mergând spre, la şi în jurul şcolii.
Tehnologii asistive
Persoanele cu dificultăţi de vedere pot fi interesaţi în folosirea unor tehnologii asistive:
Ecrane ce lărgesc (sau ecrane care măresc) lucrează ca o lupă. Ele măresc o porţiune a ecranului pentru a permite celui care o foloseşte – mărind lizibilitatea unor utilizatori. Unele ecrane care măresc permit utilizatorului să mărească sau să micşoreze o arie de pe ecran.
Cititoare de ecran sunt programe de software care prezintă verbal graficele şi textele. Un cititor de ecran este folosit pentru a verbaliza sau vorbi tot ce este inclus pe ecran, inclusiv nume şi descrieri ale butoanelor de control, meniurile, textele şi punctuaţia.
Sisteme de recunoaştere vocală, denumită şi program de recunoaştere vocală, permite persoanelor să dea comenzi şi să introducă date folosind vocea mai degrabă decât mouse-ul sau tastatura.
Sintetizatoare de vorbire (adesea se numesc sisteme de text-şi-vorbire TSV) primeşte informaţia aflată pe ecran în formă de litere, numere şi semne de punctuaţie, şi apoi „o spune” în exterior mai tare. Folosirea sintetizatoarelor vocale permite persoanelor oarbe să revizuiască informaţiile pe care le au.
Afişaje Braille oferă informaţii tactile afişate pe un computer. Utilizatorii citesc literele Braille cu degetele şi apoi când se termină linia, ecranul se schimbă afişând următoarea linie.
Imprimatele Braille transferă textul realizat în computer în imprimanta Braille. Programul de traducere Braille converteşte textul scanat sau introdus în word într-un program de procesare Braille, care poate fi imprimat cu ajutorul imprimantei Braille.
Procesoare pentru cuvinte vorbite sunt programe de software care folosesc sintetizatoare de vorbire pentru a oferi un suport auditiv la ceea ce este tipărit.
Procesoare de mărire de cuvinte permite utilizatorului să vadă totul într-un text mărit fără să adauge un ecran de mărire.
Alte ajutoare
Cititoarele transferă materialul text într-o înregistrare audio pe care elevul o poate asculta.
Luarea de notiţe. Unele persoane cu dificultăţi vizuale pot solicita o persoană care să ia parte la cursuri pentru a lua notiţele. Acest lucru permite elevului să se concentreze pe informaţia transmisă în decursul orei.
Scrib. Un scrib poate fi folosit în situaţii de examen şi va scrie ce îi spune elevul, neajutându-l sau sfătuindu-l referitor la subiectul de examen.
Dificultăţi cu vederea - ajustări pentru practică
Aceste strategii sunt numai sugestii pentru un proces de predare şi instruire inclusivă. Această listă nu va fi considerată a fi exhaustivă şi este important să ne reamintim că toţi elevii sunt persoane individualizate şi o bună practică pentru o persoană nu este în mod necesar bună şi pentru o altă persoană. Dacă aveţi orice bună practică pe care doriţi să o adăugaţi pe listă, vă rugăm transmiteţi sugestiile pe adresa de email: office@fundatiah.ro sau z.morton-jones@worc.ac.uk.
Factorii ambientali
- Organizaţi sesiuni de orientare pentru fiecare pentru a-i ajuta să meargă în jurul clădirii, materiale şi resurse de învăţare.
- Potriviţi lumina pentru fiecare. De obicei ajută o iluminare bună dar pentru unii elevi prea multă lumină poate fi stânjenitoare iar suprafeţele lucioase pot fi supărătoare. Mulţi elevi care văd parţial sunt fotofobici – nu pot suporta lumina strălucitoare.
- Eliminaţi, pe cât posibil, zgomotele din fundal şi vorbiţi clar.
Resurse de învăţare
- Elaboraţi materiale în avans dacă este necesar să fie transcrise în Braille, să fie modificată tipărirea sau să fie înregistrate.
- Materialele scrise sunt mai uşor de descifrat dacă sunt clare şi simple, pe hârtie mată şi cu culori contrastante. Un font cum ar fi Arial de 14 este un punct bun de plecare pentru claritate. Punctul negru pe hârtie galbenă sau albă este de obicei clar deşi elevii pot avea preferinţe individuale.
- Este util un text ordonat şi nu mai mult de o pagină.
- Folosiţi culoare şi imagini pentru a atrage atenţia asupra punctelor cheie sau asupra detaliilor importante.
- Evitaţi amplasarea textului deasupra unei ilustraţii sau tipar.
- Oferiţi o gamă largă de hârtie colorată liniată pe care să scrie elevii. Dacă elevii au o culoare preferată asiguraţi-vă că toate comunicările sunt tipărite pe aceasta.
- Unele persoane găsesc că este mai uşor să înregistrezi şi se poate să fie cel mai eficient mod pentru ele de a revizui materialele şi ideile.
- Căutaţi împreună cu elevii tehnici pentru a-i ajuta să compenseze dificultăţile de percepţie. De exemplu, discutaţi despre modurile de linii care izolează sau blochează informaţiile, folosind dacă este posibil ferestre tăiate în carton.
- Folosiţi un cadru sau o linie pentru a identifica rândul în text şi pentru a-i ajuta să mişte ochiul spre rândul următor.
Livrarea cursului
- Întotdeauna citiţi ce este scris atunci când folosiţi o tablă albă, prezentări în Power Point sau slide-uri şi explicaţi amănunţit orice diagramă, ilustraţie, acronime sau prezentări video pe care le folosiţi.
- Folosiţi creioane negre sau albastre şi nu roşii sau portocalii pe o tablă albă şi ţineţi cont de faptul că o tablă albă poate cauza dureri fizice dacă reflecţia este prea puternică.
- Cereţi vorbitorilor să se prezinte cu numele lor în cadrul discuţiilor de grup. Pregătiţi înainte comunicate astfel încât oamenii care sunt orbi sau parţial văzători să aibă diagramele, etc. la îndemână.
- Persoanele oarbe sau parţial văzătoare ar putea avea nevoie de o evaluare sau de aranjamente pentru examinare particulare cum ar fi o cameră separată, timp suplimentar, cititori sau scribi pentru testele scrise.
Ghid general
- Asiguraţi-vă că elevul este anunţat de modificările organizaţionale – ei nu conştientizează mesajele lăsate pe marginea tablei sau prinse de uşă. Textul (mesaj SMS) este adesea o metodă mult mai efectivă.
- Întrebaţi pe elevii care văd parţial ce îi ajută cel mai mult deoarece sprijinul de care ar avea ei nevoie poate fi diferit.
Evaluarea
Ajustari pentru evaluari realizate in conditii de examinare
Categorii de invatare
- Grup de lucru
- Alfabetizare
- Abilitatea de calcul
- Activităţi practice
- Activităţi vizuale
- e-Learning/TIC





